Astăzi, 08 noiembrie, 2023, Școala Profesională nr1, Cahul a îmbrăcat veșmântul bucuriei,al recunoștinței și al binecuvântarii! Multașteptatul eveniment a demarat cu o expoziție extraordinară "Toamna de aur",cu careul solemn, început cu rugăciune, oficiată de Preasfințitul, Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu un sobor de preoți. Evenimentul, care consemnează 47 ani de activitate a instituției serbează patronul ceresc Sfântul Cuvios Dumitru.
O întâlnire de suflet, un vis spre școala viitorului, o punte între generații, un exemplu elocvent de parteneriat al actorilor educaționali din comunitate- astfel poate fi caracterizată această zi de bucurie duhovniceasca cu participarea cadrelor didactice, al elevilor și părinților acestora. Directorul scolii, Miron Oleg a mulțumit pentru bucuria duhovniceasca prilejuită de eveniment, precum și colegilor pentru sprijinul moral acordat în organizarea sărbătorii. Preasfințitul Veniamin a oferit în dar din partea Episcopiei mai multe icoane cu chipul Sfântului Cuvios Dumitru, un set de cărți pentru biblioteca școlii, fapt pentru care suntem recunoscători. Doamne ajuta tuturor și spor în toate!