ULTIMELE NOUTĂȚI

DECADA MESERIILOR 2023 - ZIUA A TREIA

Azi,în cea de-a 3 zi a Concursului "Decada meseriilor-2023", și-au demonstrat abilitățile practice elevii de la Meseria "Brutari-Cofetari ". Proba practică pentru elevii anului 1 a fost prepararea colacului festiv în 5 fire,aplicând diverse metode de împletire și ornare. Participanții anului 2 ne-au fascinat prin măiestria de preparare și ornarea a eclerelor cu cremă de vanilie. Iar viitorii absolvenți a celei mai dulci meserii din școala noastră ne-au încântat cu un decor deosebit al tortului de miere,preparat în cadrul Concursului. P.S. Din cele relatate de membrii Comisiei de evaluare, a fost totul extraordinar de delicios! Mulțumim participanților și maiștrilor!

DECADA MESERIILOR 2023 - ZIUA A DOUA

Proba practica la meseria Bucatar-Chelner și Bucătar,( grupele 23, 26, 33) a demarat cu succes. Elevii au preparat: anul II - rulada din piept de pui cu garnitura complexa, anul III- Cordon bleu cu garnitura complexa. Vizitatorii de azi au fost elevii din Liceul ,, Ion Creangă " , mun. Cahul.

Omagiu pentru poetul neamului- Grigore Vieru

Astăzi, în ziua în care, acum 88 de ani, s-a născut marele poet Grigore Vieru, pentru prima oară în R. Moldova, marcăm Ziua Națională a Lecturii. Cu această ocazie în biblioteca școlii noastre am organizat un medalion literar închinat poeziei vierene. Elevii au recitat cu emoții deosebite versuri despre mamă, dor, limbă,patrie, neam...Astfel l-am simțit mai aproape de noi pe poetul epocii noastre.

DECADA MESERIILOR-2023

Cu multă dragoste pentru meseria aleasă, tot azi, a fost dat start tradiționalului Concurs "Decada meseriilor 2023",care are drept obiectiv general dezvoltarea și promovarea talentelor deosebite în meserie. ✌️27 elevi, din 9 grupe, viitori bucătari, cofetari, brutari, chelneri și controlori produse alimentare și-au demonstrat competențele profesionale la Proba teoretică, după care a urmat Proba practică la meseria conexă CPA-OLIA.

Ziua îndrăgostiților- 14.02.23

"Unde dragoste nu e, nimic nu e"... cu acest gând a început astăzi ziua în Școala Profesională nr.1, mun.Cahul. Emoții pozitive au trăit toți cei care au pășit pragul Școlii, fiind întâmpinați de elevii grupelor 35 și 21 cu surprize plăcute. Vă dorim să iubiți și să fiți iubiți!

Formarea profesională continuă

Instituția este un furnizor de formare continuă a șomerilor, a solicitanților de formare profesională la meseriile de bucătar și cofetar prin intermediul ANOFM ( Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă) și contract individual. Formarea meseriașilor se realizează prin instruirea teoretică și practică în instituție și practica de producere la agentul economic.

Săptămâna informării elevilor despre Siguranța pe Internet -continuare

Procesul de informare și familiarizare a elevilor din Școala Profesională nr.1, mun.Cahul cu metodele de protecție a datelor personale pe rețelele de socializare a continuat și pe parcursul săptămânii curente.

Săptămâna informării elevilor despre Siguranța pe Internet

Astăzi în Instituția Publică, Școala Profesională nr. 1, or.Cahul a demarat Săptămâna informării elevilor despre Siguranța pe Internet- Internet Safer Day Profesoara de limba engleză Ghelețchi Diana și profesoara de specialitate, domeniul TIC, Meriacre Alina, împreună cu maistrul - instructor Sârbu Semion- au desfășurat o activitate de informare și instruire privitor la pericolele utilizării internetului.

Secvențe din cadrul orelor publice

,, Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă și nevinovată și drept vorbind, acesta-i adevărul." zicea Ion Creangă. Astăzi, 31.01.23 , profesoara de limba și literatură română, Logojanu Natalia, împreună cu elevii anului III, ne-au transpus în lumea copilăriei prin intermediul romanului realist ,, Amintiri din copilărie,, de Ion Creangă. Fiind un subiect interesant, elevii au avut curajul să analizeze, comenteze, interpreteze copilăria lui Nică și să conștientizeze faptul că această vârstă este cea mai fericită. Tot ce a fost frumos rămâne etern în literatură, iar unul dintre obiective prestabilite a fost aprecierea valorii literare a lui Ion Creangă.

Concursul „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”

În acest an, participanții din instituțiile de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova au depus la concurs proiectele europene eTwinning, implementate pe parcursul anului școlar 2021-2022. Profesoara Meriacre Alina a participat la acest concurs cu proiectul „Cherish your past!” plasînduse pe locul II, categoria de vârstă 15-19 ani. Adresăm sincere felicitări profesoarei Meriacre Alina pentru locul ocupat la concursul „Proiecte eTwinning. Inovație și Colaborare”, ediția 2022!